• bestofcluj.png
  • clujuldelanganoi.png
  • gradinabotanica.png
  • muzee.png
  • parcetnografic.png

Monumente arhitectonice

{gallery}Atractii_turistice/Monumente_arhitectonice/CasaCalaului/{/gallery}

Casa Călăului era o clădire situată pe Uliţa Turzii Dinafară – actuala stradă Avram Iancu. Există mai multe legende legate de clădirea respectivă. Potrivit unora, casa ar fi fost locuinţa călăilor Clujului. Altele afirmă că aici ar fi locuit un călău venit de pe alte meleaguri care s-ar fi retras în urbea clujeană.

Cuprins de remuşcări faţă de cei pe care i-ar fi decapitat, fostul călău s-ar fi ocupat până la sfârşitul vieţii de acţiuni caritabile.

Nu se ştie dacă aceste povestiri au fost sau nu reale. Cert este faptul că edificiul se afla lipit de vechiul zid al cetatii, dar în exteriorul acestuia. Unii istorici sunt de părere că imobilul în care ar fi locuit călăul oraşului medieval Cluj, nu s-ar fi putut afla în afara zidurilor cetăţii. Aşadar, cea de-a doua legendă conform căreia un călău de pe alte meleaguri s-ar fi retras aici este mai plauzibilă. Este posibil ca şi asocierea dintre clădire şi călău să fi fost făcută şi datorită faptului ca în zona aceea locuiau multe persoane de etnie rromă, care se ocupau, în genere, cu o astfel de activitate.

Pentru o lungă perioadă de timp, clădirea nu a mai beneficiat de atenţie din partea autorităţilor, după 1989 ea ajungând să fie locuită de romi. În 2002 clădirea a fost distrusă în totalitate, în urma unui incendiu.

Categorie: Monumente arhitectonice

Publicatii

publicatii03